Paf! Pisica ta este puţin cam agitată în seara asta. Atât de agitată încât tocmai ce a trecut prin cana de cafea şi a proiectat-o drept în laptop. Dacă te aştepţi ca laptopul tau să ruleze programe mai repede acum că e energizat de cafeină, să ştii că nu o să se întâmple aşa.
Tastatura este prima care intra la categoria „stricată”, dacă nu intri în panică va fi singura care rămâne în această categorie. Nu, nu e o idee bună să aduci uscătorul de păr şi să crezi tot ce vezi pe YouTube sau la televizor.
În cazul în care ai nefericita idee să ridici laptopul ai grijă în ce parte îl înclini, e recomandat să laşi totul aşa cum e, dar dacă totuşi nu te poţi abţine încearcă să înclini spre CD-ROM şi nu spre monitor. Primul şi singurul lucru pe care ar trebui să îl faci este să închizi laptopul şi să nu îl mai porneşti până nu îl aduci să îl vadă Repărăcioşii.
Tastatura laptopului are în componenţă mai multe straturi de folie fină de plastic menite să protejeze conductorii. Ceea ce face ca procesul de curăţare a unei tastaturi stricate să fie de competenţa unui specialist şi nu a unui om nervos cu un uscător de păr. Lichidul pătrunde printre straturile de folie şi în scurt timp te alegi cu o tastatură defectă şi următorul şi singurul pas este acela în care va trebui să înlocuieşti tastatura stricată.
Dacă ai noroc şi te mişti spre service cu viteza luminii şi lichidul vărsat pe ea a fost apă şi nu suc, lapte, cafea sau o băutură care conţine zahăr, coroziunea conductorilor din tastatura laptopului tău nu se va produce complet, dar în 95% din cazuri, accidentele de genul acesta se soldează cu înlocuirea tastaturii. Chiar dacă ai şanse să ai în loc de o tastatură înlocuită una reparată, nu îţi recomandăm varianta asta pentru că nici un specialist nu poate garanta că tastatura ta va funcţiona normal.